A deveni reseller de hosting poate fi o modalitate profitabilă de a câștiga un venit suplimentar.
Iata un ghid de 9 pasi pentru a-ti asigura succesul.
A deveni reseller de hosting poate fi o modalitate profitabilă de a câștiga un venit suplimentar. Deținerea unei firme de hosting îți va permite să configurezi, gestionezi și să programezi back-end-ul site-urilor web, cât și să gestionezi e-mailurile și domeniul companiei tale sau pe cele ale altor persoane. Există multe opțiuni pentru a face acest lucru, pe care le vom examina împreună în acest articol. De asemenea, vom analiza atât avantajele, cât și dezavantajele industriei pentru a vedea dacă a deveni reseller de hosting e alegerea potrivită pentru tine.
Ce opțiuni ai la îndemână?
Servicii de colocare pentru server
Dacă deții propriul server și ești familiarizat cu gestionarea acestuia, poți alege să stochezi și să rulezi mașina virtuală într-un centru de date (Data Center). Acest lucru îți va permite să depozitezi mașina virtuală într-un loc sigur, cu mai multă lățime de bandă, generatoare de rezervă și securitate decât o clădire normală de birouri. De asemenea, îți poți configura propriul hardware și software pentru afacerea ta.
Servere dedicate
Un server dedicat îți va permite să utilizezi toate resursele unui singur server. Echipamentul este deținut și operat de compania care deține centrul de date în care se află serverul, însă utilizarea mașinii virtuale îți aparține exclusiv ție. Prin utilizarea unui server dedicat gestionat, toate aspectele legate de întreținere și depanare sunt responsabilitatea centrului de date.
Găzduire VPS
Găzduirea VPS reprezintă doar o partiție virtuală a unui nod principal de server mult mai mare. Nodul serverului principal este adesea un server dedicat foarte puternic, care este împărțit în mai multe medii virtuale diferite. Deși este posibil să devii reseller de hosting folosind un server VPS, aceste conturi sunt de obicei destinate programării, deoarece resursele sunt oarecum limitate în comparație cu alte forme de găzduire web. Indiferent de acest lucru, mulți au ajuns să privească găzduirea pe un server virtual privat ca o tranziție excelentă de la reseller hosting la un server dedicat. E bine să ai acest lucru în vedere în timp ce compania ta crește și se extinde.
Reseller hosting
Această formă de găzduire este adesea cea mai puțin costisitoare și cea mai ușoară modalitate de a începe un business de hosting. Utilizând un singur panou de control, poți gestiona mai mulți clienți care vor avea de asemenea acces la un panou de control pentru a face modificări și actualizări la serviciul lor. Este posibil ca mulți clienți să nu aibă cunoștințe sau experiență în acest domeniu, așa că vor fi complet dependenți de tine pentru configurare și modificări ulterioare asupra serviciului lor. Acest lucru îți va permite ție, reseller-ului, să percepi o taxă mai mare pentru acest serviciu. Găzduirea partajată este de obicei localizată pe un server pe care îl vei împărți cu alte companii de hosting și persoane fizice.
Ce trebuie să faci ca să pornești propria afacere?
- Dacă nu ești familiarizat cu industria de hosting, gestionarea e-mailurilor sau a domeniilor, îți sugerăm să aloci timp pentru a cerceta și a înțelege pe deplin ceea ce urmează să faci. Mulți web designeri și programatori consideră că tranziția la reseller hosting le va permite, de asemenea, un control complet al prezenței online și gestionarii site-ului web al unui client.
- Reselling este la fel ca oricare altă afacere. Necesită muncă grea, efort și puțin capital la început. Ca în orice afacere, vei avea nevoie de:
- Un computer puternic și de încredere pentru gestionarea afacerii tale.
- Internet de mare viteză.
- O linie telefonică dedicată în întregime afacerii.
- O licență fiscală, o licență profesională și actele de înființare ale firmei.
- Un cont bancar cu numele firmei.
- Un cont de comerciant și un software pentru preluarea cardurilor.
- Alege un plan de găzduire dintre opțiunile menționate mai sus, pe baza bugetului tău și a numărului de clienți pe care simți că îl poți atinge în următorii trei ani.
- Alege un furnizor bun de servicii web. Acestea este probabil cel mai important pas din acest proces. Alegerea unei companii de găzduire web pentru care să faci reselling este crucială. Ia în considerare următoarele:
- Compania are o reputație bună? Asigură-te că verifici istoricul lor cercetând online și vizitând forumuri avizate.
- Au propriul lor centru de date? Deși nu e un aspect obligatoriu, o companie care are propriul centru de date este mai capabilă să comunice între departamente precum contabilitate, asistență, securitate și întreținere.
- Au asistență disponibilă 24/7? Analizează toate opțiunile oferite de compania respectivă, cum ar fi asistența prin e-mail, chat live sau asistență telefonică.
- Acceptă platforma cu care intenționezi să lucrezi? (Windows/Linux)
- Are opțiunile de software de care ai nevoie, cum ar fi un panou de control bun (cPanel/Plesk), software de gestionare a contabilității (WHMCS) și tool-uri pentru web development?
- Oferă un plan lunar ușor de gestionat și opțiuni de plată facile?
- Învață și înțelege software-ul pentru a gestiona tichetele, contabilitatea și panoul de control. Configurează un site de probă ca să vezi unde anume te situezi cu cunoștințele.
- Setează prețurile pentru clienți. Împarte costul serverului, costurile operaționale și alți factori. Site-urile care au nevoie de certificate sigure pentru ecommerce vor fi taxate la o rată mai mare, la fel ca și companiile care solicită mai mult spațiu și lățime de bandă.
- Construiește un site de ecommerce care să conțină un helpdesk. Adăugarea unei opțiuni de comerț electronic pe site-ul companiei tale îți va permite să efectuezi plăți online cu cardul. Încurajează utilizatorii să configureze facturarea automată, astfel încât să îți faci mai puține griji cu privire la urmărirea fiecărei plăți. De asemenea, configurează și o opțiune de asistență în care clienții să te poată contacta dacă apar probleme.
- Crează documentația necesară. Poți găsi template-uri online care pot fi utile în crearea de propuneri, acorduri și termeni de servicii. Nu uita să îi soliciți avocatului să le verifice pentru acuratețe. De asemenea, creează un e-mail cu scop informativ pentru a-l trimite clienților după ce s-au înscris, oferindu-le codurile de acces, adresele URL și informațiile legate de e-mail.
- Asigură-te că îi faci publicitate ca la carte site-ului în consecință. Optează pentru reclame tip banner sau ad-uri pe rețelele de socializare.