Beneficiile găzduirii Magento

Pentru ca magazinul tău online să funcționeze și să fie gata pentru vânzări trebuie să găsești software-ul de eCommerce potrivit și planul de găzduire web performant si accesibil

June 29, 2021

Afacerea ta de comerț electronic începe să prindă formă. Ai planul de business gata și o idee despre cum va arăta designul site-ului. Însă trebuie totuși să găsești software-ul de eCommerce potrivit și planul de găzduire web pentru ca magazinul tău online să funcționeze și să fie gata pentru vânzări. 


Când te gândești la opțiunile de găzduire web, s-ar putea să întâlnești una care să se adreseze ambelor nevoi enumerate mai sus: gazduire vps pentru Magento.


VPS este o soluție de găzduire care îți oferă libertatea propriului server dedicat, într-un mediu virtual de găzduire partajată. Pentru un flux de volume de 10-15 comenzi pe zi și un trafic decent, serverul virtual privat e o soluție fiabilă. Poți alege un plan de găzduire vps la BigConnect, care oferă scalabilitate pentru o utilizare mai bună pe termen lung. 

Ce este Magento?

Înainte de a afla dacă găzduirea Magento e potrivită pentru tine, trebuie să te decizi dacă vei folosi acest software pentru site-ul tău web. Magento e a 3-a cea mai populară platformă de comerț electronic de pe piață (pe primele locuri fiind WooCommerce și Shopify). Magento oferă functionalitatile principale de care ai nevoie pentru a rula un site de comerț electronic, și anume:



Acestea sunt elementele principale de care ai nevoie, însă Magento are o gamă largă de caracteristici care depășesc cerințele de bază. Între funcționalitatea de bază a platformei în sine și extensiile pe care le poți adăuga, software-ul e echipat cu tot ce ai nevoie pentru a rula un magazin de comerț electronic. 

De ce ai nevoie de un software de eCommerce?

Acum știi că Magento e un tip de software de eCommerce, dar poate te întrebi dacă te poți descurca fără o astfel de platformă. Site-urile de comerț electronic au nevoi unice care nu vor fi deservite doar de un plan de găzduire web sau de un sistem de gestionare a conținutului (CMS - Content Management System). Dacă dorești să vinzi prin intermediul site-ului, atunci ai nevoie de o modalitate de a lista produsele, a urmări inventarul, a furniza o plată sigură și desigur, de a accepta plăți. Dacă te gândești la magazinele online de unde îți faci cumpărăturile, acestea au probabil funcții suplimentare de eCommerce, cum ar fi posibilitatea de a configura un Wishlist, de a marca articolele favorite, de a configura abonamente sau de a profita de cupoane de reducere. Atunci când construiești un magazin online, ia în considerare software-ul de comerț electronic ca parte necesară a procesului. 

8 Motive pentru a utiliza Magento pentru magazinul tău online

Deși Magento nu e singura ta opțiune, este una dintre cele mai populare CMS-uri pentru site-urile de eCommerce, din mai multe motive.

  1. Magento este gratuit

Puține lucruri în viață sunt gratuite, și este chiar rar ca ceva cu o utilitate atât de mare că Magento să fie gratis. E posibil să suporți anumite costuri pentru extensiile pe care le adaugi, sau pentru programatorii pe care îi angajezi ca să te ajute să utilizezi Magento. Dar platforma în sine nu te va costa nimic.

  1. Este open source

Magento e un software open source, ceea ce înseamnă că oricine are abilitățile de a dezvolta un nou modul sau o extensie poate face acest lucru. Magento are o comunitate de peste 300.000 de programatori. Au un forum activ cu mii de colaboratori, toți lucrând pentru a face Magento să funcționeze conform cerințelor proprietarilor de afaceri.  Unul dintre lucrurile interesante la utilizarea unei soluții open source e faptul că poți conta pe ea pentru a îmbunătăți calitatea și funcționalitatea în timp, deoarece oamenii lucrează pentru a o face mai bună în beneficiul tuturor utilizatorilor. 

  1. Securitatea avansată, ideală pentru comerțul electronic

Securitatea unui website e importantă pentru toți proprietarii de site-uri web. Însă atunci când rulezi un magazin online care preia în mod regulat informații financiare și personale de la clienți, securitatea capătă un alt nivel de necesitate. În comunitatea eCommerce, Magento e renumit pentru protecție. În timp ce software-ul de bază oferă securitate împotriva hackerilor, poți face site-ul tău Magento mai sigur cu oricare din sutele de extensii disponibile. În plus, platforma îți dă voie să controlezi cât de mult acces permiți fiecărei persoane care îți actualizează site-ul să aibă. 

  1. Magento acceptă cataloage mari de produse și suportă un volum ridicat de comenzi

Poți adăuga până la 500.000 de produse în magazinul tău online pe un singur site Magento. Platforma poate gestiona peste 80.000 de comenzi în fiecare oră, câtă vreme planul tău de găzduire web se ridică la înălțimea acestei sarcini. 

  1. Extensiile flexibile facilitează personalizarea magazinului tău online

Magento poate fi personalizat cu mare ușurință, mai ales când vine vorba de modificările pe care le poți face folosind extensiile. Ai posibilitatea de a face site-ul să fie foarte intuitiv pentru vizitatori. Magento are o mulțime de caracteristici diferite pe care poți alege să le incorporezi dacă dorești, cum ar fi utilizarea categoriilor pentru a grupa mai bine diferitele produse, permiterea mai multor opțiuni de plată, dar și gestionarea comenzilor prin intermediul platformei. Cu Magento, îți poți configura site-ul web pentru a avea funcțiile pe care le dorești.

  1. Magento are funcționalități receptive 

Având în vedere faptul că majoritatea oamenilor accesează internetul de pe mobil, este esențial că magazinele online să aibă site-uri care să se potrivească pe orice device. Funcția de coș de cumpărături este extrem de responsive în Magento, acest lucru însemnând că funcționează la fel de bine pe tablete și telefoane mobile ca și pe desktop. Ultimul lucru pe care l-ai vrea e ca utilizatorul să părăsească site-ul pentru că e prea dificil de utilizat pe un ecran mic. Magneto te va ajuta să eviți această soartă.

  1. Căutarea de produse intuitivă îi ajuta pe clienți să găsească rapid ceea ce au nevoie

Nimic altceva nu va mai conta dacă viitorii clienți vor considera site-ul tău eCommerce dificil de utilizat. Acesta trebuie să ofere o experiență intuitivă vizitatorilor, din momentul în care au accesat site-ul și până la finalizarea comenzii. Magento te ajută să realizezi acest lucru, permițându-ți să organizezi produsele într-o manieră user-friendly, astfel încât utilizatorii să poată naviga și filtra rezultatele în funcție de preferințele lor specifice. 

  1. Magento urmează cele mai bune practici SEO

Mințile care stau în spatele Magento cunoșteau foarte bine importanța optimizării unui site web pentru motoarele de căutare (Search Engine Optimization), de aceea au construit o platformă care a simplificat optimizarea paginilor pentru căutare. Poți să-ți personalizezi cu ușurință adresele URL și să completezi informațiile meta relevante pe fiecare pagină.


Signup now